De ceva timp..."lucrez" cu un copil de 4.5 ani cu intarziere severa de limbaj.Copilul locuieste cu bunicii, parintii si mai nou , cu o surioara.
            Cand m am inalnit cu initial cu mama lui si mi a povestit despre el, am crezut ca este vorba doar de cel mult o dislalie usoara.Dar copilul pe langa faptul ca nu vorbeste ( efectiv nici mama sau tata nu pronunta corect), nici nu face alt ceva singur ( sa manance, sa se imbrace sa se spele....).El obtine totul ABSOLUT GRATIS ...adica nici nu trebuie sa vorbeasca pt a obtine ceva.Iar parintii il vad PERFECT NORMAL !!!! Normal ca si vorbire...gesturi. Asa ca si fizic, copilul este ok chiar frumusel.Iar daca le spun la parinti..: Stiti, la varsta lui trebuie sa faca asa..sau sa faca altfel ! " imi spun.."A, dar face ! Dar nu acum ! sau nu de fata cu noi sau cu dvs ! " Ei , practic refuza sa creada ca pustiul ar avea ceva. Chiar este super destept, super inteligent, super ....super...super, astfel incat chiar a fost sfatuit sa nu bage in seama toti copii din parc, pt ca unui sunt mai " prostuti"...
             Copilul nu a mai lucrat cu nimeni pana acum.Asa ca nu ar avea de ce sa se teama de orele de logopedie.Mai am un baietel, care inainte a lucrat cu cineva, care atat il forta mecanic sa emita corect sunetele, incat la sfarsitul sedintei, copilului ii sangerau gingiile....si a trebuit intai sa l fac sa isi invinga teama de logoped.
           Asa ca baietelul " din poveste", a luat o cu mine de la zero.Initial am consacrat primele sedinte observatiei si preterapiei.A refuzat total sa comunice cu mine.Bine, eu stiam de la mama, ca pustiul spune o multime de cuvinte.
Nu ii era frica sau teama de mine.Venea, ma pupa, se juca cu mine.Pana in momentul in care trebuia sa l pun sa faca singur ceva sau sa pronunte ceva.Se punea pe un urlat si un tipat, ca daca il auzea cineva, zicea ca il omor cu bataia.Iar eu nici macar nu il atingeam.
         Ok ! Am chemat o apoi la o sedinta pe mami sa " ma asiste "....macar sa aud si eu ce cuvinte spune.NIMIC ! El continua sa se joace in camera, pe noi ne ocolea chiar si cu privirea.Pt un timp, m a dus gandul la autism, sau cel putin la reactii din spectrul autist.
La o alta sedinta, am incercat sa l introduc in grup.A devenit violent cu mine, nu cu copii.Dar a scos primele....sunete...silabe.Oricum, nici un caz, acelea nu erau cuvinte.Mama care era la usa, mi a spus ca pustiul era suparat pe mine, deoarece nu ii place sa imparta ceva cu altcineva.Deci eu eram ..."proprietatea lui "..:))
Dar intr un final, am reusit sa aud ce stie el sa pronunte.Pt ca nu este vorba, in nici un caz, despre vorbire, la acest copil.
               Mi am dat seama atunci, ca este vorba de un RASFAT PROSTESC, care din pacate este tolerat si sustinut in continuare de catre parinti / bunici, chiar daca consecinta nu este una tocmai buna.
               Am incercat sa vorbesc cu parintii.Sa le explic ca trebuie sa aplice niste reguli, niste "stopuri"  si le am spus din prisma proaspetei experiente cu alt baietel, la care parintii au aplicat regula " cerere-oferta", iar rezultatele incep sa se vada binisor.
                    La ultima sedinta, i am spus de la inceput ca nu o sa mai vin, daca nu vrea sa coopereze. Am crezut ca macar face un efort.NU !!! S a uitat la cartonase, a ascultat pe laptop " alfabetul sonor" si tot ce m am mai straduit eu sa i fac.Eu incercam sa l fac sa spuna ceva sau macar sa fac ceva ca mine, el se uita prin mine, canta, topaia, sarea din pat...
Si uite asa, sincer, nici nu stiu ce sa fac ?! Sa rad ? Sa plang ?! Oricum, nu vreau sa acuz asa cum am fost inteleasa in momentul in care i am rugat pe parinti sa mearga si la un neuropsihiatru, sa l vada.

               Sper, nemergand la sedinta de azi, sa creada ca nu mai vin si poate data viitoare sa incerce sa coopereze.Insa, asa cum parintii refuza sa creada ca pustiul ar avea ceva, asa crede si el...ca este ok si normal, ceea ce face.